Cum să-ți întreții motivația pentru a învăța o limbă străină

Se spune adesea că studiul zilnic poate ajuta mult mai mult învățarea limbilor străine decât acele ore lungi și multe, adesea inconsistente, de studiu. Uneori este dificil să găsești acel moment în fiecare zi pentru a lucra la limba străină pe care dorești să o înveți. Și nu este vorba doar despre găsitul timpului, de cele mai multe ori este vorba despre găsirea motivației.

Ce se întâmplă atunci când avem o zi în care pur și simplu nu avem chef să studiem? Cu toții trecem prin momente în care suntem nemotivați să ne ocupăm de asta și este perfect în regulă.

Poate fi din cauză că am încetat să vedem îmbunătățiri imediate. Sau s-ar putea să fie pentru că suntem copleșiți de aspectele mai tehnice ale limbajului. Alteori, poate fi chiar pentru că am uitat motivul pentru care am început să învățăm o nouă limbă în primul rând.

Indiferent de motivul pentru care ne putem pierde motivația de a studia, există câteva lucruri pe care le putem face cu toții pentru a o întreține:

1. Încearcă să îți amintești entuziasmul pe care îl aveai când ai început 💃🏼

Îți amintești prima dată când ai reușit să înțelegi ceva ce ai auzit întâmplător? Sau prima dată când ai purtat o conversație? Sau atunci când chiar ai descifrat ceva ce ai citit?

2. Delimitează-ți o zonă pentru studiu 🛋

Aranjează-ți o zonă dedicată studiilor tale. Chiar dacă este un teanc de cărți în colțul camerei sau o măsuță lânga geam, stabilește-ți mental acel loc pentru învățat. În acest fel, de fiecare dată când vei trece pe lângă el, îți vei aminti să îți aloci timp pentru studiu.

3. Creează-ți o rutină 🗓

Punând deoparte un anumit timp pentru a studia în fiecare zi, învățarea poate deveni la fel de obișnuită ca spălatul dinților și va fi ciudat să ratezi timpul stabilit pentru tine.

4. Discută despre intențiile tale 💭

Povestește-i unui părinte, unui prieten sau unui coleg ce anume și cum intenționezi să studiezi. Poți chiar să ții un jurnal!

5. Fii blând/ă cu tine însuți/însăți 🤍

Îngrijorându-te că nu vei vedea nicio îmbunătățire, subliniind un punct de gramatică sau de pronunție cu care ai dificultăți sau temându-te că nu vei reuși, toate acestea te pregătesc să eviți studiul. Nu aștepta perfecțiunea – pentru asta este învățarea!

6. Simte-te bine studiind și găsește modalități de a încorpora lucrurile care te pasionează 🎭

Învățarea limbilor străine nu presupune doar trudă, fără pic de joacă. Există mai multe moduri prin care poți face procesul mai plăcut și să înveți în continuare. Să te distrezi puțin este bine pentru progresul tău! Forțându-te să lucrezi la ceva ce nu te interesează este o modalitate rapidă de epuizare.

Unele dintre modalitățile prin care fac distractivă învățarea limbilor străine sunt (acestea sunt personale, însă cu siguranță te vei putea bucura și de alte activități):

– Am citit din nou cărțile mele preferate în limba pe care o învăț în prezent;

– Mă uit la emisiuni TV și filme dublate/ cu subtitrare în limba respectivă;

– Caut muzică nouă și artiști de care mă bucur, care cântă în limbile pe care le învăț.

8. Oferă-ți ceva pentru care să lucrezi ✍🏻

Întocmește o listă de obiective pentru care ești dispus/ă să lucrezi pentru a te ajuta să păstrezi imagine clară a ceea ce dorești să realizezi.

Este posibil să îți dorești să poți comanda o cafea la o cafenea, să vizionezi filme fără subtitrări sau să te deplasezi într-o călătorie viitoare. Indiferent care ar putea fi obiectivele tale, notează-le și planifică pașii pe care este necesar să-i parcurgi pentru a le atinge.

9. Nu mai amâna 📖

Nu mai amâna și convinge-te să te așezi și să studiezi. Uneori, cel mai greu este doar să îți deschizi cartea sau să îți pui în ordine fișele cu exerciții. După ce te vei afla cu ele în față, căștile sunt puse pe urechi sau creionul este în mână, devine mai ușor să începi.

Când niciunul dintre cele de mai sus nu mai funcționează pentru tine, este posibil să fie necesar doar să faci un pas înapoi și să reevaluezi situația sau chiar să faci o scurtă pauză. Pauzele sunt grozave atunci când sunt scurte. Ele oferă creierului timp să proceseze toate acele lucruri noi acumulate.

Cere mai multe informații despre cursurile noastre la:

📞+40745516929
📩 medueducationalcenter@gmail.com
💻 https://meducenter.com/cursuri
📍Str. Reactorului, nr. 1, sector 2, București
🎓 Medu Center – Motivație & Educație

Vocabular pentru sentimente

Cum te simți astăzi? ➡️

🇩🇪Wie fühlst du dich heute?

🇬🇧How are you feeling today?

Începem seria vocabularului alegând să vă prezentăm cele mai utilizate cuvinte care descriu sentimente și emoții în limba engleză și în limba germană.

📞+40745516929
📩 medueducationalcenter@gmail.com
💻 https://meducenter.com/cursuri
📍Str. Reactorului, nr. 1, sector 2, București
🎓 Medu Center – Motivație & Educație

Dedicația

Cui te-ai dedicat?

Unei idei, unei persoane care poate fi chiar tu, unui lucru… abstract sau palpabil. Toate au un numitor comun – timpul.

Nu există dedicare fără a investi timp. Poate una dintre cele mai frumoase activități de investit timpul atât de prețios. Evident că orice aspect de valoare, poate să fie pe cât de frumos, pe atât de periculos pentru că timpul nu îl recuperezi.

Cu ce te dedici?

Cu trupul, cu sufletul, cu mintea. Nu poți să te dedici cu adevărat fără a le avea pe toate 3. Fie că vorbim de trup care muncește pentru a obține ce și-a propus mintea însuflețita de o dorință, fie că mintea se dedică pentru a întregi dedicarea sufletului pusă la îndeplinire prin trup. Nu te poți scinda și să spui că te dedici.

Învățul

Se traduce prin alăturarea timpului cu dedicație. Să înveți înseamnă să te dedici. O investiție ce nu trebuie să fie pentru mâine, nu trebuie să aibă un timp de expirare pentru că noi trăim să învățam… sau învățam să trăim? Învățul nu e o tranzacție, este însă cea mai sigură investiție.. .în tine. Nu depinde de alți factori, ci doar de dedicația ta. Aici este însă greul.

Poate uneori să fie insurmontabil, să fie atractiv mirajul plafonării și pătura mediocrității, dar roadele unei dedicări minime vor fi la fel. Timpul petrecut pentru tine, va arata cât dorești să investești. Nimic bun și de durată nu este invers proporțional.

Indiferent ce înveți, cum înveți, nu te gândi că este timp pierdut. Nu îl face să fie pierdut, dedică-te și așa te asiguri că va fi un timp câștigat, iar tu vei ieși în avantaj.

Învățul e stindardul unei dedicări pe termen nedeterminat, pe mai multe planuri și care ne separă de restul animalelor, dar și între noi… este dedicarea pentru tine. Cea mai de preț, fără să te dedici ție în primul rând, nu poți fi pentru alții.

Egoismul dedicarii

Să îți poți oferi timp, să investești în tine poate să pară la o vedere superficială un act egoist. Însă dacă nu progresezi, nu înveți cum te poți dedica unei alte persoane sau unui aspect exterior ție? Îți dai capacitatea de a te putea dedica, de a putea fi acolo… pentru că în primul rând ai fost acolo pentru tine la început. Dedicarea nu înseamnă să uităm de noi, ci este reflecția noastră.

Dedicarea orientată spre scop

Linia fină între un scop care scuză mijloacele și a oferi totul pentru un rezultat. În ambele aspecte dedicarea este acolo, este drumul… implicarea. Scopul fiind momentul terminus al dedicarii… fie ai atins scopul și nu mai există motivație, fie nu l-ai atins și poate da naștere unei descurajări. Ce se întâmplă cu varianta de a nu atinge scopul și totuși de a persevera? În acel moment se schimbă în fapt scopul. Inconștient scopul îl reprezintă dedicarea, păstrarea ei, dorința de a reuși… și nu cu același punct de final setat înainte de prima dezamăgire.

Vrei mai mult de la tine, de la timpul tău, de la triada sufletului cu mintea și trupul, iar implicit scopul mai mare decât la început. Nu poți persevera cu aceeași dedicație și să speri la un rezultat diferit pentru că rezultatul este previzibil același.

Nu lăsa factorul de șansa, de noroc să îți influențeze traiectoria sau mai rău, scopul. Te va descuraja, nu te vei mai dedica și vei speră mai mult, dar te vei încrede mai puțin în tine. Lași norocul să îți erodeze încrederea în tine, iar efectele sunt foarte dificil de contracat. Pierzi tocmai investiția în tine.

Postare scrisă de https://megafluu.wordpress.com/ pentru Medu Center.

Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Anul acesta, pe 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătății Mintale vine într-un moment în care viețile noastre de zi cu zi s-au schimbat considerabil ca urmare a pandemiei COVID-19.

Ultimele luni au adus numeroase provocări:

🌐 pentru domeniul sănătății;

🌐 pentru elevi și studenți, fiind nevoiți să se adapteze la cursurile online, cu puțin contact cu profesorii și prietenii, anxioși cu privire la viitorul lor;

🌐 pentru persoane ale căror loc de muncă este amenințat;

🌐 pentru numărul mare de oameni prinși în medii umanitare fragile ale căror mijloace de trai sunt amenințate;

🌐 pentru numărul mare de oameni prinși în medii umanitare fragile;

🌐 pentru gestionarea durerii de a pierde o persoană dragă, uneori fără a ne putea lua la revedere;

🌐 pentru persoanele care prezintă condiții de sănătate mintală, multe confruntându-se cu o izolare socială chiar mai mare decât înainte.

Nevoia pentru suport psihologic a devenit în decursul ultimelor luni una remarcabilă.

La Medu Center avem grijă de sănătatea mintală în cadrul ședințelor de psihoterapie cognitiv-comportamentală 🛋

Cere mai multe informații despre psihoterapie:

📞+40745516929
📩 medueducationalcenter@gmail.com
💻 https://meducenter.com/cursuri
📍Str. Reactorului, nr. 1, sector 2, București
🎓 Medu Center – Motivație & Educație

#psychology #psychotherapy #cbt #mentalhealth #who #worldmentalhealthday